Cineastul chinez Zhang Yimou, care a recunoscut că are trei copii cu actuala soție, încălcând astfel politica oficială a copilului unic, va trebui să plătească o amendă de 7,48 milioane de yuani (900.000 de euro), au anunțat joi autoritățile chineze, informează AFP.
Suma, extrem de ridicată, calculată în funcție de veniturile cineastului, a fost făcută publică la capătul câtorva luni de controverse legate de gravitatea delictului de care a fost acuzat Zhang Yimou.
Pentru a pune capăt zvonurilor, regizorul chinez a recunoscut, în decembrie 2013, că are doi fii și o fiică împreună cu soția lui actuală și că a încălcat legea copilului unic, fapt pentru care și-a cerut scuze.
Ulterior, Zhang Yimou, de asemenea tatăl unei fiice avute din prima căsătorie, s-a apărat invocând respectul față de „tradiție”, conform căreia copiii sunt o garanție a prosperității în familie.
Autoritățile din localitatea Binghu, situată în estul Chinei, unde domiciliază soția lui Zhang, au confirmat joi pe un blog faptul că regizorul și soția acestuia „au încălcat regulile planificării familiale aducând pe lume trei copii”.
Ancheta autorităților chineze a implicat nouă echipe de investigatori și a durat peste șase luni.
În trecut lăudat pentru filmele sale interzise, Zhang Yimou, în vârstă de 62 de ani, a devenit unul dintre susținătorii regimului, participând la organizarea marilor ceremonii oficiale, precum cea de sărbătorire a celor 60 de ani de la instaurarea regimului comunist în China, în 2009, și evenimentul de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008.
Beijingul a anunțat, în noiembrie 2013, o modificare importantă a politicii sale de control al nașterilor și va permite cuplurilor cu copil unic să aibă de acum înainte și un al doilea copil.
Cel mai mare succes de box-office al regizorului Zhang Yimou a fost lungmetrajul „Eroii/ Hero”, cu Jet Li în rolul principal, care a avut încasări de 54 de milioane de dolari în Statele Unite ale Americii. Cel mai recent film al său se intitulează „The Flowers of War” (2011) și l-a avut în rolul principal pe actorul Christian Bale. Acest lungmetraj a fost nominalizat în 2012 la Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină.
Zhang Yimou a fost nominalizat de două ori la Oscar. Niciun film și niciun regizor din China nu a câștigat vreodată un trofeu major la gala organizată de Academia de film americană.
Regizorul Zhang Yimou a câștigat două premii Leul de Aur, în 1992, cu „Qiu Ju da guan si/ The Story of Qiu Ju”, și în 1999, cu „Mica învățătoare”, precum și un Leu de Argint, cu „Da hong deng long gao gao gua/ Raise the Red Lantern”, în 1991, la Festivalul de Film de la Veneția.
Primul său film, „Sorgul roșu”, în care joacă Gong Li, soția și muza sa, a câștigat Ursul de Aur la Berlin în 1988. Regizorul a devenit celebru pe plan internațional cu filmul „Da hong deng long gao gao gua/ Raise the Red Lantern”. Au urmat „Huozhe/ Lifetimes”, marele premiu al juriului de la Cannes, în 1994, și „Eroul”, în 2003. Cineastul chinez are în palmares și două premii BAFTA.